Stiu ca nu exista “mai perfect”, dar am auzit-o in forma asta si mi se pare ca ilustreaza perfect ceea ce vreau sa zic.
Cand se naste un copil toata lumea e incantata. Interesant e ca euforia se datoreaza in general mai degraba dobandirii unei noi panze pe care parintii si cei din jur vor putea construi liber fanteziile, decat aparitiei unui nou suflet. 80% din parinti vad in copiii lor posibilitatea de a realiza tot ce si-au dorit ei pentru sine asa ca isi anuleaza vietile, incepand sa traiasca vietile copiilor lor. De aici apar si majoritatea conflictelor dintre generatii, pentru ca, fie vorba-ntre noi, cui i-ar conveni sa fie dirijat?
Stiu ca e usor cinic sa spun ca parintii isi iubesc copiii doar pentru ca se regasesc in ei, dar la o privire mai atenta, vei vedea cat de multe lucruri frumoase din viata asta sunt de fapt cinice. Sau, ma rog, le-am transformat noi in cinice. Pentru ca da, cred ca exista si iubire adevarata in familie, cred ca o mama isi poate iubi copilul chiar daca acesta tocmai si-a ratat viata sau a facut ceva ce mamica n-ar fi aprobat in veci. E bine sa fim constienti de latura aceasta cinica a iubirii pentru a ne feri de ea. Ea nu face decat sa raneasca pe toata lumea: copilul va fi prins intr-o viata pe care nu o controleaza si asta il va face ori un neajutorat ori un razvratit, iar parintele care “a sacrificat totul pentru copilul lui” va fi cat se poate de frustrat cand va vedea ca puisorul si-a luat zborul si mai are si initiative proprii.
Dar sa revenim la “copilul perfect”. Asta e o greseala facuta de multe ori din dorinta de a-i consolida increderea in sine si e facuta atat de cei care iubesc sablonul, cat si de ceilalti. Poate chiar intr-un procent mai mare de catre ceilalti…
E bine sa-l lauzi, e foarte bine sa-l incurajezi si sa-l faci sa constientizeze ca ii esti alaturi, dar nu folosi superlative niciodata; cu atat mai putin “perfect”. De ce? Pentru ca vine o vreme cand va ajunge sa faca diferenta intre ce i se spune si ceea ce simte. Nici un om intreg la minte nu se va considera vreodata perfect! Va vedea vorbele tale de incurajare ca pe asteptari si, brusc, ceea ce trebuia sa-i ofere incredere in sine, i-o va lua. E una cand stii ca nu esti perfect dar, oricum nu conteaza, asta esti tu; dar e cu totul altceva sa stii ca nu esti pefect atunci cand cineva ti-a zis ca te vede perfect. Ajungi sa nu mai faci nimic pentru ca ti-e teama ca urmatoarea actiune va dovedi ca nu esti perfect si vei cadea in ochii acelei persoane… Iar asta te ingrozeste. Si e cu atat mai grav cu cat persoana respectiva inseamna mai mult pentru tine.
De ce nu superlative? Pentru ca indiferent cat de genial ar fi copilul tau, va exista mereu cineva care sa-l intreaca mai devreme sau mai tarziu. Chiar si campionii mondiali isi pierd titlul intr-o zi, si asta e ok. Asta inseamna ca lucrurile se misca, ca evoluam. Din pacate, sunt multi care se identifica cu eticheta de “cel mai bun” si care atunci cand o pierd se pierd pe ei definitiv, ceea ce e cea mai mare prostie. Daca nu esti cel mai, ramai unul dintre cei mai, dar mai ales: ramai tu. Ramai cel care a reusit sa ajunga pana in varf. Indiferent despre ce varf e vorba, indiferent daca e doar o culme sau altceva.
Nu va lasati copiii sa se identifice cu reusitele lor, pentru ca nu ele ii definesc. Ei sunt cei care le obtin pe ele, nu ele ii aleg pe ei. Iar atunci, vei avea un copil care chiar daca va cadea, va stii ca nu a piedut nimic, pentru ca inca se are pe sine. Dar pentru asta trebuie sa fii pregatit sa accepti ca sangele tau are voie sa greseasca, ceea ce e groaznic de greu pentru unii…
Vestea buna e ca nu e niciodata prea tarziu sa inveti ca se poate si altfel. Trebuie doar sa-ti pese suficient incat sa vrei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu