Ne place sa ne facem planuri, sa ne alcatuim liste si sa ne dam peste cap cu si pentru toate lucrurile pe care le vom face. Mereu ne gandim in perspectiva si suntem foarte mandri de asta. Dar perspectiva ramane perspectiva, din pacate, pentru ca e mult mai comod sa teoretizezi. Vestea buna e ca totul tinde sa se schimbe atunci cand vezi viitorul ca pe un prezent continuu. Pentru ca asta ar trebui sa fie, nu un univers paralel in care poate vei intra vreodata. Notiunea de viitor e sursa noastra principala de scuze.
Totul se schimba insa, atunci cand ne trecem planurile la prezent. Le crestem exponential sansele de reusita. E vorba despre toate acele: de luna viitoare voi... (fiecare avem o lista infinita la dispozitie pentru a continua). Sunt extrem de multe lucruri pe care ne dorim sa le facem si pe care le-am putea face fara efort daca nu ar exista notiunea de viitor, daca nu am avea unde sa le proiectam, daca nu am putea sa le amanam.
Ce am descoperut eu e ca daca imi zic ca voi putea sa fac o anumita chestie si o voi face, ajung sa uit de ea repede, dar daca imi zic ca pot sa o fac si ca o fac, chiar o fac! Am descoperit ca pentru mult timp m-am ascuns in spatele viitorului, vazandu-l ca pe o vesta de salvare... De ce? Nu stiu sigur, dar ceva imi spune ca nu sunt singura care fac asta. Mi-au trebuit secole sa ma urnesc sa fac blogul asta, desi ma gandeam la asta de mai bine de un an. Si asta din comoditate si din frica de a-mi asuma raspunderea.
De fapt, nimic nu e intamplator, nimic nu e absurd, nimic nu e gresit. Ridicolul nu e nimic mai mult decat teama noastra de a iesi din sabloane si de a ne rani orgoliul. Daca stam sa ne gandim mai bine, atunci cand radem de cineva nu o facem pentru ca el e chiar atat de penibil sau pentru ca simtim ca o merita cu adevarat. O facem in primul rand pentru a ne bucura de postura de oameni care nu au gresit (momentan, cel putin) spre deosebire de el. Suntem rai, pentru a ne etala puterea, pentru a demonstra ca noi suntem mai buni. De fapt, suntem rai din nesiguranta.
Asa-i ca incep sa paleasca complxele date de teama de ceilalti cand privesti in spatele reactiilor lor? Cand vezi ca sunt poate chiar mai speriati decat tine? Suntem mult mai puternici decat credem dar mai ales, suntem in plin proces de regasire a libertatii. Ne scuturam incet, dar sigur de toate fixurile, cliseele si axiomele care ne ingradeau pana acum. In mijlocul unui uragan inspaimantator, daca privim cu atentie, vom vedea cat de frumos se aseaza lucrurile. Personal, ultimele luni mi-au demonstrat ca exista perfectiune in haos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu